vineri, 23 martie 2012

Cum functioneaza componentele unui calculator?

Pentru cei mai multi dintre utilizatori, experienta folosirii unui calculator e o experienta aproape magica. Apasarea butonului care porneste, precum si faptul ca actiunile noastre dictate de mouse si tastatura dicteaza rezultate pe ecran (inchiderea unei ferestre, pornirea unui film), sunt de fapt niste procese tehnologice destul de complicate care au loc in “partea nevazuta” a unui calculator, anume sub carcasa. Cei care au avut curiozitatea de a deschide un calculator au vazut ca sub “capota” sunt o sumedenie de componente de forme si marimi diferite, cateva beculete si multe cifre si litere. Desigur, la prima vedere poate parea putin de speriat pentru cei neinitiati, dar principiile de baza de functionare ale unui computer, precum si legaturile dintre componentele principale pot fi intelese practic de oricine.

De fapt, partea hardware (cea care se refera la componentele fizice ale unui computer) si toate caracteristicle acesteia poate fi inteleasa mai usor decat cea software, adica modul in care noi interactionam cu calculatorul, programele pe care le putem accesa si modul in care acestea interactioneaza cu componentele fizice. In continuare, sa ne uitam putin la principalele componente fizice ale unui calculator si sa invatam putin despre fiecare. Astfel, putem sa intelegem mai bine ce ni se explica la service daca avem probleme cu calculatorul si chiar putem rezolva anumite probleme fara a cere ajutor specializat.

Procesorul: Aceasta este cea mai importanta componenta a unui calculator. De cele mai multe ori mai mic decat un timbru postal, procesorul e acea componenta care directioneaza toata informatia pe care calculatorul trebuie sa o gestioneze. Procesorul are foarte multi tranzistori (de ordinul milioanelor) care transmit informatia. Astfel, cu cat procesorul are mai multi tranzistori si are o frecventa mai ridicata, cu atat procesorul e mai rapid si programele vor fi lansate si vor functiona mai rapid. Procesoarele de generatie noua au mai multe centre (core-uri), astfel ca munca e imparita la mai multi “muncitori”.

Memoria RAM: Toate datele care sunt directionate de procesor trebuie gazduite undeva. Memoria RAM stocheaza datele legate de o anumita aplictie (de exemplu, pozele dintr-un anumit album pe care l-ati accesat) pentru ca procesarea sa fie foarte rapida. Intr-un fel, memoria RAM e un fel antecamera, unde toate fisierele necesare unei procesari sunt tinute si trimise foarte rapid spre procesor. Cu cat calculatorul are mai mult RAM, cu atat procesul va fi efectuat mai rapid. De obicei, memoria RAM e cea mai ieftina componenta, dar si printre cele mai rezistente, asa ca e indicat sa cumperi RAM de la magazine de calculatoare second hand. Vei plati un pret mai mic, iar performanta poate fi similara cu cea a unui modul de memorie nou.

Hard disk:Pe hard disk sunt stocate fizic toate fisierele de pe calculator, iar de aici ajung in memoria RAM cele care sunt folosite la un moment dat. Hard diskurile functioneaza pe un principiu mecanic, in sensul ca un mic ciocanel se invarte foarte rapid in interiorul hard diskului (cu viteze intre 5.000 si 10.000 de rotatii pe minut) si acceseaza acele informatii pe care le cere memoria RAM. Din cauza partilor fine din hard disk, aceasta componenta se poate deteriora rapid daca computerul e lovit. Chiar si asa, un calculator sh bine intretinut poate sa aiba un hard disk care sa functioneze multi ani de acum inainte.

Placa video:  Acest tip de memorie decodeaza informatiile trimise de procesor, RAM si hard disk, creand impreuna o imagine sau un clip. Orice calculator are o placa video cat de modesta, dar pentru jocuri si filme HD veti avea nevoie de o placa video dedicata si destul de performanta.

Placa de baza: Placa de baza e componenta pe care sunt instalate toate celelalte piese prezentate mai sus. Placa de baza directioneaza curent electric spre fiecare si informatia traverseaza placa de baza pentru a ajunge de la o componenta la alta.


calculatoare second hand, calculatoare sh

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu