Izbanda intelectuala si psihologia subteranei: H.-R. Patapievici despre razboiul civil romano-roman (Update)

Se spune ca nimic nu reuseste mai bine decat reusita. Asa stau lucrurile cand traim in normalitate. De ani de zile, insa, dreptul la normalitate, cum il numeste N. Manolescu, este contestat. Sudalma, minciuna, agresiunea verbala, pamfletul vituperant, chiar obscen, injuria sordida, tin loc de argument rational. Opera lui Horia Patapievici este una solida, originala si de natura sa inspire gandirea neinregimentata, opusa incolonarii de turma. Filosoful este un neostenit soldat al libertatii. Ii repugna societatea inchisa, tiraniiile de orice fel, utopiile constrangatoare. Sa amintesc aici ce a insemnat revista “Idei in dialog” si cat de mult ii ducem lipsa? Actiunea sa intelectuala pe linia Institutului Cultural Roman este una de veritabila zidire dupa cele mai riguroase criterii ale nepartinirii, ale sincronismului si ale deschiderii axiologice. Nu o fundatura autarhica, ci o lucrare dinamica si integratoare. In loc sa fie pretuit pentru aceste impliniri, este, iata, hulit. Nu de multi, de putini. Multi sunt insa cei care, stiind ce-a facut si ce face Horia, prefera sa taca, sa chicoteasca prin unghere obscure, sa tolereze infamia. Tacerea in raport cu asemenea miselii se numeste complicitate.

Nu e vorba nicidecum de ceea ce unii se grabesc sa eticheteze, cu satisfacuta si malitioasa superbie, drept “auto-victimizare”. Faceti o cautare pe internet cu numele lui Horia Patapievici si veti concede ca asa stau lucrurile. O armata de anonimi nu se invrednicesc, se pare, decat cu asemenea mizerii. Indivizi care nu pot iubi, nu stiu sa admire, dar care exulta cand e vorba de a jigni, de a macula, de a umili, de a injosi, de a lapida simbolic un intelectual. Nu cred ca Horia Patapievici este unul dintre oamenii cei mai detestati din Romania. Sute de timisoreni au mers sa-l auda, sa-l vada. Un numar infim de emisari ai neantului valoric au organizat o jalnica “demonstratie”. Din nefericire, asemenea istericale marginale sunt prea repede mediatizate, iar vocile majoritatii normale sunt ignorate. Acestea sunt insa cele care conteaza, nu cele ale falsificatorilor de sensuri, de citate, de valori. In subterana e bezna. Horia Patapievici traieste sub semnul nobilei lumini a spiritului.

Public mai jos fragmente din interviul acordat de H.-R. Patapievici jurnalistei Melania Cincea de la publicatia timisoreana “Timpolis”:

PăreÅ£i a fi captiv într-o stare de fapt, pe care aÅ£i numit-o „război civil româno-român”. Care este casus belli, în cazul Dvs.?

AcuzaÅ£ii stranii, aberante, fără niciun raport cu realitatea: că l-am injuriat pe Eminescu (nu am făcut-o), că am batjocorit poporul român (nu am făcut-o, textele mele din Politice sunt dragoste ultragiată, orice om normal înÅ£elege imediat asta), că atac etnia română (nu am făcut-o), că sunt inte­lec­tualul lui Băsescu (nu sunt intelec­tualul nimănui), că sprijin dictatura lui Băsescu (nu sprijin dictatura nimănui, iar preÅŸedintele nu a instaurat nicio dictatură), că nu sunt român ÅŸi că nu am dreptul moral de a conduce I.C.R. (sunt român ÅŸi am tot dreptul moral să conduc I.C.R., am dovedit-o în multe feluri), că sunt linguÅŸitorul Puterii (nu am linguÅŸit niciodată pe nimeni), că am distrus Institutul Cultural Român (nu l-am distrus, dimpotrivă, l-am in­ventat din multe puncte de vedere, fă­cînd din el o instituÅ£ie competitivă in­ternaÅ£ional ÅŸi respectată), că sunt “gro­parul culturii române” (o inepÅ£ie fără margini), că tatăl meu a fost fie gesta­povist, fie enkavedist (calomnie neru­ÅŸinată), că m-am născut în cartierul Pri­măverii (minciună), că sunt agent străin (calomnie ordinară), că “gena tră­dării” este ereditară în familia Pa­tapievici (aberaÅ£ie rasistă). Cum ve­deÅ£i, aberaÅ£ii. AberaÅ£ii totale, care merg de la instituirea delictului de opinie (opinia faţă de Eminescu, de pildă), trecând prin calomnii neruÅŸinate ÅŸi rasiste (acuzaÅ£iile împotriva tatălui meu, confecÅ£ionarea mea ca evreu), ÅŸi ajungând până la minciuni patente, instrumentate politic (că aÅŸ fi “lin­guÅŸitorul” lui Băsescu, că aÅŸ fi “stâlpul ideologic al puterii” etc.). AberaÅ£ii menite să mă asasineze moral ÅŸi, dacă cineva, vreun patriot bine intenÅ£ionat, va pune ÅŸi mâna pe secure, să mă elimine ÅŸi fizic, nu doar moral – cu atât mai bine. Este o campanie de ură ÅŸi de asasinare împotriva mea, care, cum spuneam mai devreme, face parte din războiul civil româno-român, care a fost declanÅŸat din raÅ£iuni politice, ca luptă pentru dobândirea puterii politice, imediat după condamnarea în Parla­ment a comunismului, în 18 decembrie 2006.

Este un război iniÅ£iat de partidele politice care vor să ajungă la putere prin înlăturarea imediată a lui Traian Băsescu din poziÅ£ia de preÅŸedinte, un război întreÅ£inut în mod cu totul ires­ponsabil de trusturile de presă conduse de foÅŸti colaboratori ai securităţii, de infractori de drept comun ÅŸi de oameni de afaceri cu interese vitale în acapa­rarea resurselor statului, trusturi de presă care în cinci ani au reuÅŸit, prin cinismul, minciunile ÅŸi propaganda lor, să distrugă complet jurnalismul româ­nesc. Spun că o fac în mod iresponsa­bil, pentru că otrava pe care o toarnă zilnic în urechile noastre este ura, este resen­timentul, este invidia, este insti­garea la violenţă. Din acest motiv, în ultimii ani, de când suntem în plin război civil, viaÅ£a în Å£ara noastră a devenit ires­pi­rabilă pentru majoritatea românilor.

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro