Totul e conceput la scară gigantică. Scena e imensă, sala face 46 000 m2 (mai bine de ÅŸase terenuri de fotbal), sute de ecrane proiectează în buclă imagini de bătălie ÅŸi mesaje de încurajare pentru militanÅ£i. Peste 3000 de voluntari asigură logistica, 600 de jurnaliÅŸti din toată lumea preiau la faÅ£a locului evenimentul ÅŸi zeci de televiziuni transmit isteric în direct ostilităţile. Trenuri întregi fuseseră rezervate, autocarele au sosit cu sutele, circulaÅ£ia în jur e un infern, spectatorii prezentându-se cu ore bune înainte de începerea spectacolului în speranÅ£a că vor prinde locuri mai în faţă. Totul arată ca la unul dintre acele concerte gigantice pe care le frecventam cu asiduitate în timpul anilor de studenÅ£ie. Curiozitatea ÅŸi invitaÅ£ia insistentă a unor amici francezi m-au împins duminică de dimineaţă în Parcul de ExpoziÅ£ii din nordul Parisului. Copilul teribil al politicii europene, Nicolas Sarkozy, dă startul oficial la încercarea de a-ÅŸi seduce pentru a doua oară atât de dificilul popor (scadenÅ£a pe 6 Mai).
Stilul, reuÅŸitele, (in)succesele, felul total atipic (cel puÅ£in pentru FranÅ£a) de a face politică pe care l-a propus Sarkozy în ultimii cinci ani sunt cunoscute ÅŸi răs-analizate de către toÅ£i observatorii, de la cele mai serioase publicaÅ£ii până la filmuleÅ£ele ÅŸi caricaturile de pe Youtube (care spun multe despre acest personaj hiperactiv). Ultima sa campanie din 2007 a fost întoarsă pe toate feÅ£ele ÅŸi predată în universităţile de profil inclusiv în Statele Unite. FranÅ£a arată altfel în interior ÅŸi în lume, de când el e la putere, chiar dacă ne place sau nu noua direcÅ£ie. A reuÅŸit ca nimeni să nu fie indiferent cu privire la persoana sa: francezii îl adoră sau îl detestă, europenii aÅŸiÅŸderea. Clivajele sunt specialitatea casei ÅŸi nu odată a busculat vechile practici la nivel naÅ£ional ÅŸi internaÅ£ional, răsturnând ordinele stabilite. Dar să lăsăm analiÅŸtilor politici plăcerea de a-l decortica.
Mitingul de duminică fusese prezentat drept momentul adevărului pentru Sarkozy care are procente bune de recuperat în sondajele de opinie (criza a măturat toate guvernele europene, el fiind singurul care are totuÅŸi ÅŸanse să rămână în picioare, în principal datorită energiei nebuneÅŸti pe care o pune în joc). Toată lumea îl aÅŸtepta să îÅŸi dezvăluie în întregime programul economic ÅŸi social pe care îl propune francezilor pentru următorii ani. Show-ul, care a Å£inut 6 ore în total, a atins punctul culminant odată cu apariÅ£ia pe scenă a actualului PreÅŸedinte. 70 000 de oameni intră într-un delir comparabil cu reacÅ£iile la Satisfaction la un concert cu Rolling Stones. Storytelling-ul, impecabil fabricat de celebrul său spin doctor, Henri Guaino, funcÅ£ionează perfect ÅŸi în crescendo. Francezii (alegători ÅŸi analiÅŸti) aÅŸteaptă idei ÅŸi propuneri legate de politica internă, însă la jumătatea discursului, spre surpriza ÅŸi chiar stupoarea unora, Sarkozy uită FranÅ£a ÅŸi vorbeÅŸte îndelung despre Europa. Nu o face din complezenţă ci apăsat, în detaliu ÅŸi cu convingere. Sala pare puÅ£in nedumerită. Nimeni nu îl aÅŸtepta pe acest teren. Sunt alegerile fracezilor, ce naiba. Diagnostichează perfect actuala situaÅ£ie politică, economică ÅŸi socială a continentului ÅŸi lansează cele trei bombe care sunt preluate instantaneu de toată presa franceză ÅŸi agenÅ£iile internaÅ£ionale.
Prima e legată de revizuirea completă a acordurilor relative la spaÅ£iul Schengen. Se sprijină pe legitimitatea pe care a capatat-o în urma negocierii recentului tratat relativ la politica economică ÅŸi propune un mod nou de a gestiona fluxurile migratoare la nivel european. Face evident cu ochiul electoratului numeros al extremei drepte însă dă în acelaÅŸi timp un semnal politic puternic pentru gestionarea unei probleme cu care se confruntă toate tările din Europa Occidentală ÅŸi nu numai. „Da” liberei circulaÅ£ii în interiorul Europei, „nu” fluxurilor extra-comunitare scăpate de sub control.
A doua vorbeÅŸte despre Buy European Act (în engleză în discurs, ceea ce în FranÅ£a nu e puÅ£in lucru). Principiul e copiat după legislaÅ£ia americană adoptată după criza din anii 30 (încă în vigoare) ÅŸi stipulează acordarea contractelor publice întreprinderilor care produc pe teritoriul european, indiferent de naÅ£ionalitate. Propunerea nu are nimic de a face cu protecÅ£ionismul absurd, ci ar transforma Europa din idioata satului mondial, care a deschis toate visteriile, într-un actor conÅŸtient de importanÅ£a pieÅ£ei interne ÅŸi egal în practici cu ceilalÅ£i: „ de ce Europa ÅŸi-ar refuza, ceea ce SUA, cel mai liberal stat din lume, îÅŸi permit?” întreabă retoric Sarkozy.
A treia vizează întreprinderile europene mici ÅŸi mijlocii. După acelaÅŸi model american, o parte din contractele publice europene ar trebui rezervate acestor companii spre a le facilita creÅŸterea. Între liberalismul sălbatic, care are în vedere doar consumatorul, uitând producătorul, ÅŸi planificarea de tip socialist, calea rezonabilă pare a fi această revizuire a deciziilor economice la nivel european.
Citeste tot articolul si ccomenteaza pe Contributors.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu